Ca o practică artistică recurentă, Felix Aftene trece cu propria-i narațiune prin aceste etape care conduc la rezultatul final – pictura. Acesta este detaliul extras, ales de artist din tumultul de gânduri și analize a propriilor experiențe. Felix Aftene pornește de la video (ca formă de expresie vizuală), pe care îl pregătește cu grijă dinainte printr-o serie de schițe clare, de la care există prea puține abateri în momentul filmării. Video-ul nu rămâne un simplu crochiu, ci intră în expunere pe picior de egalitate cu pânza. În contextul analizei picturalității și legăturii dintre pictură și video în practica lui Felix Aftene, aș aminti felul în care Isabelle Graw definește picturalitatea: „Prin picturalitate înțeleg că lucrările activează varii retorici asociate cu pictura, spre exemplu, în referințele formale la tablou. Chiar și în cazul practicilor non-picturale, pictura a devenit în mod clar un cadru central de referință (The Love of Painting, 2018, p. 11)”. În contextul în care pictura este determinată de un spațiu finit, de elementele stabilite a priori actului artistic, video-urile lui Aftene extind această situație și structură formală. Graw consideră că tocmai aceste limitări ale suprafeței de exprimare contribuie la procesul de intelectualizare, deoarece limita spațiului forțează artistul să cuprindă acolo întregul context pe care vrea să îl transmită. Apoi, pânza pictată cere abstractizare intelectuală și din partea privitorului – ce se află pe această suprafață? Ce trebuie să înțeleg sau să citesc aici, independent de celelalte lucrări din spațiu? Curatoare: Alexandra Manole