LEVANT
EXPOZIȚIE:
Levant
AUTOR:
Sorin Ilfoveanu
PERIOADA:
15 decembrie 2022
– 31 ianuarie 2023

Purtat de pasiunea pentru arta catalană, miniaturi medievale și linii bizantine, artistul Sorin Ilfoveanu s-a oprit la Levant. Un Levant pe care nu l-a văzut, nu l-a atins, dar pe care l-a simțit. I-a surprins esența în culoarea hârtiei vechi și mirosul de cerneluri. Intrigile medievale găsite în literatură și istorie l-au fascinat pe artist și l-au provocat să simtă și să contureze atmosfera Levantului. L-a exprimat printr-o linie cursivă și unduitoare care spune povestea unor scene dure, sângeroase, erotice sau tandre.

Prin linii simple și culori puține – negru și arareori roșu – poți trăi emoții pe care le porți în tine, în noi, în trecutul nostru ca omenire. Simbolurile sunt înfățișate prin animale, expresii și gesturi ale personajelor și contribuie la realizarea unor substraturi a narațiunii scenelor. Astfel, povestea din spatele fiecărui desen nu se relevă cu totul, ci te invită să o descoperi. Fără culori puternice sau texturi încărcate, Sorin Ilfoveanu clădește o lume discretă, apusă, și poartă în ea contraste intense.

Contrastul stă în complexitatea mesajului și simplitatea imaginii. Prin doar câteva linii pătrunzătoare, artistul vorbește despre lupte, dans, iubire, bucurie, moarte sau tristețe. Atât de multe intrigi în imagini atât de tăcute.

Lasă-ți imaginația cuprinsă de ele și permite-ți să-ți construiești tu propria poveste pe marginea a ce simți în prezența Levantului. Te poți folosi de puterea cuvântului. Așa au procedat zece scriitori români. Ei s-au lăsat purtați de desenele lui Sorin Ilfoveanu și au scris inspirându-se din acestea. Astfel s-au născut noi pagini pe care le poți răsfoi în 10 x 5 întâlniri în Levant.

Levantul este un mister. În trecut, a fost un loc îndepărtat. Astăzi a devenit o stare.

Ai în fața ta o expoziție care te provoacă să te întâlnești cu Levantul și să te lași inspirat de atmosfera lui. Ești invitat să intuiești lumea din desenele artistului Sorin Ilfoveanu, iar mai apoi să te întorci în interior, spre propriile trăiri.

Curator, Cristiana Ursache

IMAGINI DIN EXPOZIȚIE
LUCRĂRI