O referință constantă pentru Florin Ghenade este Giordano Bruno și felul în care el percepe și definește lumina, dar și funcția acesteia – aceea de a ne lăsa ochiul să vadă. Giordano Bruno înțelege lumina ca fiind mai mult decât sursa dată de soare ca să lumineze lumea, o lumină invizibilă în sine, dispersată prin cosmos și sădită peste tot, aceasta lăsându-ne să vedem lucruri absente, invizibile.

Continuând analogia cu Caravaggio care folosește lumina pentru a arăta o instanță, o experiență dintr-un anumit moment, Florin Ghenade luminează acești arbori timp de 16 minute dezvăluind o „narațiune” de peste 600 de ani.

Fotografiile nu pot spune bine povești. Poveștile necesită început, cuprins și sfârșit. Ele necesită o desfășurare în timp. Fotografiile opresc timpul. (…) Deci la ce sunt bune fotografiile? Deși nu pot să spună povești, sunt geniale în a sugera povești – spunea Alec Soth. Iar Florin Ghenade accentuează această idee în propriul proiect: Există context, există informații despre acești copaci. Pot fi priviți din punct de vedere antropologic, ecologic, istoric, arhitectural, pot fi priviți din prisma legendelor și poveștilor care m-au atras spre ei, dar mai întâi, să fie priviți.

Noaptea îmbracă, prin întuneric, contextul pe care adesea îl știm prea bine și astfel putem privi, drept în față, spre acești arbori.

Memoria, mai mult decât estetica, a fost narațiunea dominantă în istoria fotografiei, afirma artistul Joan Fontcuberta. Totuși, producția largă de fotografii din ziua de azi a determinat ca aceasta să nu mai servească memoriei, ci momentului, lui „acum”. Tot mai mult fotografia devine un cuvânt și mai puțin sugerează o poveste, ori fotografiile lui Florin Ghenade tocmai asta fac: ne întorc la memorie și timp. Rolul fotografiei, al luminii și al întunericului în acest proiect nu este acela de a arăta, ci acela de a ne învăța să privim. Căci în contextul de azi, nu arborii bătrâni sau fotografia pe film sunt amenințate, ci însuși actul privirii.

Curatoare: Alexandra Manole