În artă, ca oriunde altundeva, experiența este esențială. Asociația Galeria Artep iese în întâmpinarea artiștilor absolvenți de arte vizuale din Iași și oferă, în urma unui concurs public jurizat de o comisie de specialiști, o galerie-rampă de lansare, prin program Art Gen, care ajunge în 2024 la a doua ediție.
Mulțumim tuturor studenților care ne-au trimis portofoliile artistice în termenul-limită (aproape 20 de aplicații primite), precum și experților din cadrul comisiei de selecție a programului Art Gen’ 24: Virgil Scripcariu (sculptor), Larisa Oancea (curatoare), Mihai Zgondoiu (artist vizual), Georgiana Buț (curatoare) și Mihaela Irimescu (galerist). Comisia a ales-o pe Andreea-Delia Voren, artistă preocupată de pictură și sticlă, absolventă a programelor de licență și master din cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design, Universitatea de Artă „George Enescu” din Iași, încheiate în iunie 2024.
Vino în perioada 12 decembrie 2024 – 23 ianuarie 2025 pentru o altă perspectivă asupra distanței dintre noi, a spațiului dintre noi și lucruri, a relației dintre material și imaterial, printr-o interpretare autentică a sticlei prin pictură și diferite alte medii propusă de artista emergentă Andreea-Delia Voren.
„Expoziția devine astfel un spațiu intermediar în care lucrările vorbesc despre ele însele, în afara contextelor utilitare sau simbolice. Andreea-Delia Voren captează acel „între” dintre vizibil și invizibil, material și imaterial, transformând suprafețele sticlei într-un portal către ceea ce Latour și Harman numesc realitatea profundă a obiectelor: lucrările artistei propun o întoarcere la o estetică a observației pure, eliberată de interpretări forțate; o expoziție despre obiecte captate în sticlă, despre spațiile dintre ele, despre tăcerea materialității și povestea pe care o spun lucrurile atunci când oamenii încetează să le categorizeze. Prin această expoziție, artista provoacă limitele percepției și ne invită să regândim locul nostru în rețeaua vastă a lucrurilor. Suntem martori ai unui dialog dintre natură și cultură și ai unui moment de redefinire a relației dintre oameni, obiecte și spațiu”, detaliază curatoarea Cristiana Ursache.
„Lucrările prezentate sunt realizate în mediul sticlei printr-un proces tehnic și conceptual care depășește limitele tradiționale ale acestui material. Prin fuziunea unor elemente precum hârtia, nisipul, pietrele și fragmentele vegetale, procesul investighează potențialul sticlei de a deveni un mediu complex de expresie artistică contemporană. Tema centrală a demersului artistic este investigarea prezentei materialității ca existență situată la intersecția dintre organic și artificial, reconsiderând locul omului în rețeaua complexă a materiei”, spune artista Andreea-Delia Voran.
Andreea-Delia Voren a absolvit programul de licență și masterat în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași, la secțiile de Pictură și Pedagogia Artei. Și-a completat studiile printr-o bursă de internship la facultatea PXL MAD din Belgia, unde a investigat posibilitățile transmedialității în pictură și sticlă și a sprijinit activitățile didactice ale secției de Pictură. În prezent, urmează studiile de doctorat la Facultatea de Arte Vizuale și Design a Universității de Vest din Timișoara, unde își desfășoară cercetarea concentrându-se pe inovațiile și intersecțiile dintre pictură și materialitatea altor medii artistice. A participat la numeroase expoziții de grup, atât naționale, cât și internaționale, inclusiv la Royal Academy of Art și Mall Galleries din Londra, precum și în Italia și Bulgaria.
Cristiana Ursache este cercetătoare și curatoare în Iași, România. A absolvit studiile de licență și master în teorii și practici în artele vizuale la Universitatea de Arte ,,George Enescu” Iași, iar din 2023 defășoară o cercetare doctorală despre practicile curatoriale din românia din anii 2000 până în prezent, în cadrul aceleiași universități. În trecut a urmat cursuri la universități din Spania și Elveția, la Escuela de Arte de Sevilla și la Zurich University of the Arts. În vara anului 2022 a avut rolul de mediator cultural la Pavilionul României din cadrul ediției 59a Bienalei de la Veneția iar în 2024 a colaborat cu Listval Gallery din Islanda. A curatoriat expoziții în țară și în afară ale unor artiști precum Ștefan Câlția, Claudiu Ciobanu, Sorin Ilfoveanu, Miruna Radovici, Radu-Mihai Tănasă.
Din 2018, Galeria Artep aduce în atenția publicului ieșean cei mai apreciați artiști vizuali români, în instalații de pictură, sculptură și fotografie coordonate de curatori pasionați, instalații corelate cu film de autor, cercetare și o abordare convergentă asupra domeniului. Galeria Artep a propus publicului ieșean o serie impresionantă de artiști vizuali, precum: Felix Aftene (2018, 2020) Ștefan Câlția (2019, 2020, 2021, 2022), Virgil Scripcariu (2019, 2024 la Mănăstirea din Batalha), Mark Verlan și Ghenadie Popescu (2020), Matei Bejenaru (2021), Nicu Ilfoveanu (2021), Claudiu Ciobanu (2022, 2023 la ICR Viena, 2024), Miruna Radovici (2022), Sorin Ilfoveanu (2022/2023), Radu Carnariu (2023), Andrei Gavrilița (2023), Åsa Sonjasdotter (2024).
Andreea-Delia Buzilă. A absolvit cursurile de masterat ale secției de Pictură din cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași. Și-a completat studiile printr-o bursă de internship în Belgia la PXL MAD School of Arts, unde a cercetat posibilitățile transmedialității în mediul picturii și cel al sticlei. Este prima artistă vizuală selectată în cadrul apelului de proiecte Art Gen ’24. Felicitări!
Intră în selecția Art Gen ’24 și pregătește-te pentru expoziția ta la Galeria Artep în această toamnă!
Poți să te înscrii până pe 1 iulie 2024 cu un proiect în fază de schiță (concept) sau (parțial) finalizat, în funcție de stadiul în care ești, și vei primi sprijinul echipei Artep pentru dezvoltarea unui solo show la noi în galerie.
Call-ul Art Gen ’24 se adresează absolvenților de licență și master din generațiile ce finalizează studiile în 2024 la Universitatea de Artde ,,George Enescu” Iași.
Un juriu independent, format dintr-un galerist, un artist, un curator, un jurnalist cultural și un membru al Galeriei Artep va selecta cea mai convingătoare inițiativă – tu trebuie doar să completezi formularul de înscriere.
Art Gen ’24 este o inițiativă a Galeriei Artep menită să susțină lansarea artiștilor emergenți din Iași.