Cu cât te apropii mai tare de sculptura asta, cu atât ai să observi mai ușor delicatețea, fragilitate, tinerețea, visarea, neastâmpărul. Ai să observi poate naivitatea, zborul și căderea. Sau ai să observi nasul, aripa, elicea sau faldurile hainei. Și atunci ai să observi și inobservabilul.
Lucrarea TRIUMF, a artistului plastic Virgil Scripcariu, este despre toate acestea și despre multe altele. Este o metaforă turnată în bronz, metafora jertfei, așa cum o simte sculptorul, este despre necuprins și despre durerea împlinirii – chiar și în nuanțele tragicului. Dar este și dorința familiei aviatorului Tudor Greceanu, ca jertfa sa și a celor ca el să nu fie uitată. Și este și curiozitatea ta, sau a mea, sau a lor, de a pricepe taina acestei sculpturi.
Aviatorul Tudor Greceanu a murit în 1994, după mai bine de patru decenii petrecute în închisoare – mai întâi temnița de la Aiud, de unde încearcă să evadeze, și apoi marea închisoare comunistă, lumea în care și tu sau poate părinții tăi ați trăit până în 1989.
Tudor Greceanu (n. 1917) a absolvit Şcoala de aviaţie cu 6 brevete: pilot de vânătoare, instructor de zbor, pilot de bimotoare, de înaltă acrobaţie, de zbor de noapte şi zbor fără vizibilitate și datorită faptelor sale ajunge să aibă gradul de comandor. Pleacă la război la 24 de ani (pe 22 iunie 1941), dorindu-și cu ardoare să se jertfească pentru reîntregirea țării. Face parte din Grupul 7 Vânătoare, care la Stalingrad a dat dovadă de un curaj extraordinar reuşind să salveze 15 avioane de pe un aerodrom asediat şi să iasă din încercuire. Este decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, Ordinul Coroana României în grad de cavaler şi cu alte importante distincţii de război. Pasionat de filosofia matematică, cu o înzestrare tehnică ieşită din comun care i-a permis să fie autorul unor importante invenţii, vorbitor a patru limbi străine, Greceanu avea o impresionantă cultură filosofică.
Aviatorul avea 32 de ani (aprilie 1949) când a fost arestat și condamnat la 20 de ani muncă silnică. În închisoare a predat matematica și istoria. Tudor Greceanu a încercat, trei ani mai târziu, să evadeze din cea mai cumplită bastilie românească – avea 35 de ani când s-a prăbușit de pe zidurile închisorii. Este de două ori condamnat la moarte. Execută 16 ani de închisoare. În urma torturilor la care a fost supus după eşecul evadării, rămâne cu sechele la ambele picioare, ajungând să-i fie amputate.
Tudor Greceanu și-a sacrificat tinerețea pentru o țară care l-a condamnat la moarte, l-a întemnițat, l-a torturat – o țară peste care s-a întins, imediat după ce aviatorul a ieșit din pușcărie, greaua și neagra manta a comunismului. Oare tu ai mai găsi forța să te ridici și să mergi mai departe? Ai avut aripi să atingi zenitul și ai avut forța să te lași în picaj ca să salvezi oameni și să condamni la moarte alți oameni – ai avut setea să te eliberezi și ai avut soarta care te-a condamnat iar și iar și iar la împietrire.
Fostul aviator român spunea: „Sunt lucruri pentru care oamenii nu sunt făcuți. Dumnezeu n-a făcut oamenii pentru orice. E așa de simplu să mori. De ce să te compromiți ca să trăiești? (…) Eu am pierdut partida. Pentru că partida n-o dictez eu… M-am bătut pentru țara asta și la 2000 de kilometri într-un sens și în celălalt, și pe frontul de răsărit și pe cel de apus. Și am crezut în virtuțile neamului. Și uitați-vă ce-am cules.”
Dacă surprinde sau nu sculptura lui Virgil Scripcariu elanul și zborul și seninul Aviatorului Greceanu, rămâne să decizi tu. Dar ce nu surprinde sculptura la care te uiți este deznădejdea. Pentru că Aviatorul Greceanu visează și acum, din țărâna în care este îngropat, la nori și la libertate, la frăție și la sacrificiu, la izbăvire.
de Tudorița Șoldănescu