How Dare You!

În dialog cu Mihai Zgondoiu și Radu Carnariu

Întreaga galerie foto poate fi vizualizată aici.

A doua intervenție temporară găzduită în cadrul expoziției UNDER CONSTRICTION este realizată de artistul Mihai Zgondoiu și pleacă de la dialogul dezvoltat cu Radu Carnariu pe tema dispariției resurselor, a sărăciei și a lipsei de perspectivă pe termen lung cu care, deși nu o acceptă, umanitatea se confruntă. Intervenția temporară How Dare You poate fi vizitată la Galeria Artep în perioada 18-25 octombrie, iar lucrările propuse sunt dezvoltate în cadrul proiectului inițiat de Asociația Galeria Artep și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

How Dare You conține două lucrări realizate din hârtie făcută de artistul Mihai Zgondoiu în perioada pandemiei prin reciclarea unor pliante, facturi etc. „Lucrarea This is not a story vorbește despre defrișarea în masă a pădurilor și vegetației de pe întreg mapamondul. Un fel de mapare aeriană prin care se observă cum porțiunile verzi dispar treptat lăsând în urma lor un spațiu arid lipsit de viață. Lucrarea How Dare You face trimitere la strigătul adolescentei Greta Thunberg, parte din discursul ținut la Summitul Climatic al ONU de la Katowice, Polonia 2019”, detaliază Mihai Zgondoiu.

Discursul Gretei Thunberg la care face referire artistul este următorul: „Mesajul meu este că suntem cu ochii pe dumneavoastră. Totul e greșit. N-ar trebui să fiu aici. Ar trebui să fiu la școală peste ocean. Dumneavoastră căutați speranță în tineri. Cum îndrăzniți? Mi-ați furat visele și copilăria cu vorbe goale. Iar eu sunt printre cei norocoși. Alții suferă. Alții mor. Ecosisteme întregi intră în colaps. A început procesul de extincție în masă. Iar dumneavoastră vorbiți doar despre bani și spuneți povești cu creșteri economice veșnice. Cum îndrăzniți?”.

How Dare You poate fi vizitată în cadrul Galeriei Artep din Iași în perioada 18-25 octombrie, iar miercuri, 18 octombrie, de la ora 18:00, vă invităm la un artist-talk cu Mihai Zgondoiu.

Mihai Zgondoiu este artist, curator și galerist independent cu studii doctorale în domeniul artelor vizuale. Între anii 2014-2021 predă la Universitatea Națională de Arte din București, iar din 2018 la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. De asemenea, Mihai a fost iniţiator şi coordonator al Galeriei Atelier 030202 din București (2009 până în prezent), co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (2012-2014) și co-curator al proiectului „Atelier în tranziție” (2009-2013). A câștigat premiile Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru „Artă în spațiul public” (2017), „Premiul Multimedia” (2022) și Premiul JCE Contemporary Art Biennale – selecția românească (2019). În 2018 a curatoriat expoziția „Urban Steps” la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, în 2019 expozițiile „Young Blood” din Pavilionul Supercontemporan Art Safari și „Electrecord – Romania in vinyl covers” din cadrul Festivalului de Artă Europalia – Bruxelles, iar în 2021 expoziția „Predicțiile Pământului. Despre gândirea și practica ecologică”, Muzeul Național Cotroceni din București. În practica sa artistică, oscilează cu lejeritate într-o arie largă de genuri și tehnici vizuale, de la desen, colaj și print experimental, la video-instalații, acțiuni-performance și intervenții urbane.

Under Constriction analizează critic relația dintre conceptul de limită și conceptul de libertate, pe fondul tot mai problematic al hedonismului supra-consumist contemporan, explorând contextual condițiile producerii de sens vizual cu un impact crescut asupra capacității de conștientizare a publicului cu privire la teme(ri)le globale stringente”, spune artistul Radu Carnariu despre motivația care a stat la baza acestui demers de explorare artistică.

Radu CARNARIU este un artist vizual multidisciplinar care a absolvit licența, masterul și doctoratul la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Este interesat de studiul efectelor sociale, politice și cognitive ale artei critice asupra relației dintre mentalitate, imaginație și comportament. Proiectele sale artistice evidențiază ironic unele contexte ale acestor efecte prin abordări vizuale paradoxale, ce vizează provocarea sau modificarea capacității de conștientizare a publicului. A avut expoziții solo naționale în România și Germania și expoziții de grup precum: Art Revolution Taipei 2012 (finalist), Nord Art 2013 și Nord Art 2014, European Cuteness Art- Contaminazioni 2016, Budapest Art Fair 2021, Juxtapose Art Fair 2021, Art Safari- Superheroes/Antiheroes 2021 și Supermarket-Stockholm Independent Art Fair 2022.

În continuare, vor fi prezenți la Iași cu intervenții vizuale special create în contextul proiectului UNDER CONSTRICTION artiștii Raluca Ilaria Demetrescu (26.10-1.11) și Mircea Modreanu (2-8.11), iar Alexandra Ghioc a fost prezentă în perioada 10-17 octombrie.

Asociația Galeria Artep a fost înființată în decembrie 2019, din dorința de îmbogățire a demersurilor educative corelate artei contemporane în peisajul cultural ieșean. Colaborarea cu  Galeria Artep a însemnat derularea a numeroase expoziții cu artiști români și internaționali, curatoriate de: Alexandra Manole (Felix Aftene, „Memoria Spațiului”, 2018, Ștefan Câlția, „Fragilitate”, 2019, Virgil Scripcariu, „Întâlnire”, 2019, Nicu Ilfoveanu, „Panorama”, 2021), Matei Câlția (Ghenadie Popescu și Mark Verlan, „Aproape totul sau mai nimic”, 2020, „Ștefan Câlția. Glăjărie. Apropierea de un meșteșug”, 2021, „Ștefan Câlția. Obiectele restaurării”, 2022, Palatul Culturii), Cristian Nae (Matei Bejenaru, „PRINT”, 2021, Claudiu Ciobanu, „SOLARIS”, 2022), Cristiana Ursache (Miruna Radovici, „Cross the Lake in a Silver Plate”, 2022, „Ștefan Câlția. Pe Olt”, 2022, Șona, Sorin Ilfoveanu, LEVANT, 2022/2023, Claudiu Ciobanu „Memento Vivere”, 2023, Viena). 

Organised by: Galeria Artep Association

Cultural project co-financed by: National Cultural Fund Administration (AFCN)

Parteneri: Universitatea de Arte G. Enescu, Destination IașI, Institutul de Cercetare Multidisciplinara in Arta (ICMA), FabLab

Parteneri media: ASOCIATIA EMPOWER ART & ARTISTS, Revista Timpul, Asociatia PIN pentru Promovarea Tehnologiei si lndustriilor Creative, Revista Modernism

The project does not necessarily represent the position of the National Cultural Fund Administration. AFCN is not responsible for the content of the project or how the works may be used. These are entirely the responsibility of the beneficiary of the funding.