Înscrie-te la Rezidența artistică 110. Formare și mentorat în practicile curatoriale!

Asociația Galeria Artep lansează în 2023 două rezidențe artistice dedicate curatoriatului și provocărilor cu care se confruntă tinerii care activează în domeniul artelor vizuale și care vor să aprofundeze această temă. Le avem alături de noi pe curatoarele Larisa Oancea (Veneția) și Berit Fischer (Berlin), invitate în rezidență artistică la Iași, ca să lucreze cu tineri interesați de curatoriat, în sesiuni specifice de ateliere și mentorat. 

Rezidența artistică 110 este un demers al Asociației Galeria Artep co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național dedicat dezvoltării artelor cu predilecție în zona Moldovei, dar nu numai. Această primă ediție derulată în 2023 se axează pe curatoriatul artistic și vizează dezvoltarea competențelor specifice la tinerii preocupați de acest domeniu.

Invităm tineri curatori sau artiști vizuali interesați de tema curatorierii la două cursuri intensive, derulate la Iași, respectiv:

„Noțiunea de montaj în practicile interdisciplinare de cercetare” cu Larisa Oancea, 26-28 mai 2023. Înscrieri până pe 5 mai.

„Towards a Post-Representational Practice” cu Berit Fischer, 8-10 iulie 2023 (curs derulat în limba engleză). Înscrieri până pe 10 iunie 2023.

La fiecare sesiune de training informal pot participa maximum 10 persoane, vă recomandăm să vă înscrieți specificând atelierul ales. Cursurile vor fi urmate de sesiuni de mentorat derulate online în perioada iulie-septembrie 2023. Participanții vor fi selectați pe baza aplicației personale de o comisie dedicată.

Larisa Oancea este istoric de artă și cercetător independent. Din 2016 locuiește la Veneția, unde colaborează cu numeroase instituții de cultură. Este doctor în istoria și teoria artei (Universitatea Națională de Arte din București) cu o teză despre influențele artei renascentiste asupra cinematografiei europene, de la Serghei Eisenstein la Peter Greenaway și Lech Majewski. Formată atât ca istoric de artă, cât și ca antropolog, Larisa s-a dedicat constant cercetării dialogului dintre pictură și film, precum și relației dintre cinematografie și antropologie. Este autoarea cărții „Nancy Spanier. The Arc of a Dancing Life” – o monografie despre coreografa și artista performativă Nancy Spanier, publicată de Performance Inventions în decembrie 2021. În ultimii ani a lucrat ca: cercetător la Siam’s Guy Books, Yogurt Magazine și Performance Inventions; asistent muzeal la Fondazione Prada, Triennale di Milano, Biennale di Venezia, Fondazione Pino Pascali; curator a numeroase expoziții și sesiuni tematice de film. În prezent colaborează cu Pavilionul României și Pavilionul Germaniei la Bienala de la Veneția, iar din 2021 este studio manager și cercetător în cadrul colecției private de cărți de artist Tiane Doan na Champassak.

Larisa Oancea va fi prezentă la Iași în rezidență artistică în perioada 21-31 mai, timp în care va intra în contact cu viața artistică din regiune și va derula atelierul special dezvoltat cu acest prilej.

Berit Fischer este un profesionist transdisciplinar cultural: curator, savant, artist, scriitor și editor. Lucrează la nivel internațional din 1999. A locuit în New York și Londra (1997–2009), iar acum lucrează din Berlin. Deține un doctorat de la Winchester School of Art/Southampton University, Marea Britanie. În practica sa și în cercetare, se concentrează pe formarea cunoștințelor experiențiale și pe practica post-reprezentațională, pedagogiile socio-ecologice, practicile urbane și spațiale critice. Inspirată de pedagogiile feministe și radicale, de tehnicile de ascultare activă și comunicare corporală, Berit caută activ să medieze întâlnirile afective, zonele de acțiune și de intervenție pentru implicarea și analiza critică, și este preocupată de învățare ecosistemică, și ecologia durabilă a comunității planetare a vieții. În 2016, a fondat Radical Empathy Lab, un laborator de cercetare socio-ecologică nomad pentru formarea cunoașterii experiențiale. Este fondatoarea și curatoarea Festivalului (Re-)Gaining Ecological Futures de la Floating University, Berlin.

Berit Fischer va fi prezentă la Iași în rezidență artistică în perioada 7-16 iulie, timp în care se va familiariza cu peisajul local și național și va derula atelierul special dezvoltat cu acest prilej.

Din 2018, Galeria Artep aduce publicului ieșean, cu predilecție, cei mai apreciați artiști vizuali români, în instalații de pictură, sculptură și fotografie coordonate de curatori pasionați, instalații corelate cu film de autor, cercetare și o abordare convergentă asupra domeniului. Galeria Artep a propus publicului ieșean o serie impresionantă de artiști vizuali, precum: Felix Aftene (2018, 2020) Ștefan Câlția (2019, 2020, 2021, 2022), Virgil Scripcariu (2019), Mark Verlan și Ghenadie Popescu (2020), Matei Bejenaru (2021), Nicu Ilfoveanu (2021), Claudiu Ciobanu (2022, 2023 la ICR Viena), Miruna Radovici (2022), Sorin Ilfoveanu (2022/2023). 

Organizer: Artep Gallery Association

Cultural project co-financed by: National Cultural Fund Administration (AFCN)

The project does not necessarily represent the position of the National Cultural Fund Administration. AFCN is not responsible for the content of the project or how the works may be used. These are entirely the responsibility of the beneficiary of the funding.