Proiectul „Șoneri în America” reprezintă aprofundarea demersului de cercetare și recuperare a patrimoniului imaterial, prin arhivarea unui număr important de fotografii vernaculare, precum și maparea traseelor de migrație ale șonerilor în secolele trecute. Ne propunem așadar aprofundarea unei teme care are încă un mare impact asupra structurii societății actuale din Șona, respectiv fenomenul migrației șonerilor în America.
Asociația Galeria Artep continuă în 2023 demersul de cercetare și arhivare a patrimoniului imaterial din localitate Șona, județul Făgăraș, demers derulat în parteneriat cu Fundația „Ștefan Câlția”, Asociația Sătească Șona Noastră, Asociația Monumentum și Fundația Mihai și Mihaela Frățilă, și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (sesiunea II/2023, aria patrimoniu cultural imaterial).
Componenta dedicată cercetării, cu accent pe dimensiunea culturală și sociologică internaţională, este deja în derulare și înseamnă recuperarea, clasificarea și arhivarea digitală a unei serii de fotografii de arhivă. Ca urmare a acestui demers, vom realiza un index exhaustiv al șonerilor emigrați în America, o hartă interactivă a locurilor din SUA unde au emigrat șoneri și un studiu științific dezvoltat de Diana Mărgărit. În acest sens, vom călători de urmele șonerilor plecați în America pentru a accesa arhivele la care ne oferă acces The Ellis Island National Museum of Immigration din New York.
Diana MĂRGĂRIT, cercetător, este conferențiar doctor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în cadrul Departamentului de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Iași, România, unde predă cursuri de mișcări sociale, ideologii politice și organizații internaționale. De asemenea, este cercetătoare postdoctorală afiliată Universității Babeș-Bolyai, în cadrul proiectului internațional Prodem Protests and Democracy: How Movement Parties, Social Movements and Active Citizens are Reshaping Europe. A scris Pe culmile democrației. De la statul-națiune la sfera globală [2013] și, împreună cu A. Carpinschi, Organizațiile internaționale [2011]; de asemenea, a editat, împreună cu A. Tofan, volumul Bestiarul puterii [2014]. Domeniile sale de interes sunt mișcările sociale în secolul 21, în special fenomenul protestatar românesc începând cu 2012, acțiune și organizare la nivelul societății civile, raportul cetățean-stat, artă-civism-contestare politică, mobilitatea grupurilor sociale, emigrarea la începutul secolului XX.
În cadrul celei de a doua componente a proiectului, Arhiva în contact cu publicul, am derulat deja atelierul de fotografie „Povești în imagini” coordonat de Ioana Moldovan pentru copiii din sat.
În această toamnă vom organiza, la Iași, o nouă dezbatere Oamenii Arhivelor, cu accent pe fotografie ca mediu pentru explorarea formelor de expresie în celelalte arte, având ca temă centrală fotografia de familie – dar mai degrabă de arhivă, decât actuală.
Organizer: Artep Gallery Association
With the support of: the Administration of the National Cultural Fund
Parteneri: Fundația „Ștefan Câlția”, Asociația Sătească Șona Noastră, Asociația Monumentum, Fundația Mihai și Mihaela Frățilă, Institutul Cultural Român de la New York
The project does not necessarily represent the position of the National Cultural Fund Administration. AFCN is not responsible for the content of the project or how the works may be used. These are entirely the responsibility of the beneficiary of the funding.