În 1994, Ștefan Câlția realiza lucrarea “Restaurație” ca mod de a povesti despre riscul restaurării instinctelor și comportamentelor epocii comuniste1, de instaurare a neocomunismului, un regim totalitar care naște un altul, diferit, dar în esență nociv. Buchete de flori în pahare de sticlă, călători, unelte și case cu fronton, îi populau deja de două decenii imaginarul bântuit de monștrii concretului politic în căutarea unei restaurări a timpului pierdut. Gesturi, lucruri, straturi ale acelui timp sunt amintiri ce i-au construit atitudinea pe care o are în artă și pe care, acum, le propunem în cadrul expoziției, într-o încercare de a defini restaurarea așa cum artistul o provoacă.

Grija pe care o transmite mai departe prin pictură și acțiuni concrete se împletește într-o atitudine ce privește arta ca fiind integrată în viața de zi cu zi. Această relație dintre imaginar și practic, provoacă și stimulează la rându-i azi un lanț de inițiative, de case îngrijite de o comunitate în formare. Acum, Asociația Monumentum restaurează fațadele caselor din Șona, într-un program dedicat arhitecturii și spațiului.

Restaurarea patrimoniului constă și în gesturi și acțiuni legate de educație. Recuperarea unei fierării din satul Apața, strămutată în satul Șona și rebotezată “Fierăria lui Lazăr”, lucru concret, înfăptuit alături de săteni ca un exercițiu asumat de renaștere a unor legături sociale, în analogie cu Lazăr cel înviat. Un fierar are nevoie de o nicovală și un ciocan, restul sculelor, zeci sau poate sute și le poate face singur în fierărie pe măsura și nevoia lui, povestește artistul unor vizitatori ai fierăriei, punând accent pe meșteșug și manualitate.

Estetica formelor vernaculare a devenit în arta ultimei sute de ani și odată cu discursul ready-made, prin decontextualizare, un loc comun. Însă, felul în care putem să reintegrăm azi, în lumea noastră, ritmul de lucru a fierarului și atitudinea pe care o are față de unelte, e o provocare despre care artistul își dorește să vorbească.

Includem în expoziție și alte astfel de atitudini cum este păstrarea și expunerea desenului de cojoc al unchiului Lazăr, al cornului de vânătoare care îi amintește artistului de restauratorul de instrumente de suflat cunoscut în timpul liceului, la Timișoara, a vaselor de glăjărie care au generat, începând cu 2021, un proiect de refacere a obiectelor în stilul și tehnica vechilor glăjării transilvane, ori a fragmentului de troiță cu Iisus Hristos recuperat dintr-o biserică din Bistrița Năsăud. Spațiul construit și acest univers de lucruri se așează într-unul natural, așa cum apare în peisajele lui Ștefan Câlția studiate de cercetătorul Tibor Hartel, definite drept peisaje cultural-agricole, adică acele peisaje naturale în care omul are un rol esențial prin felul în care lucrează și conviețuiește cu ecosistemul într-un mod sustenabil, înțelegând rolurile fiecăror elemente din acest complex.

Curatori, Alexandra Manole și Matei Câlția